Accident la Girov – o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale

Un bărbat de 63 de ani a ajuns la spital în urma unui accident de circulație care a avut loc pe 30 ianuarie în localitatea Girov. Forțele de intervenție au fost anunțate prin apel la numărul unic de urgență 112, înregistrat în dispeceratul ISU Neamț în jurul orei 11:00, militarii fiind solicitați la Girov. Din primele informații s-a anunțat că au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane. Au intervenit forțe de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, cu o autospecială de stingere cu module pentru descarcerare și prim ajutor și o ambulanță SMURD.

Până la sosirea forțelor de intervenție, toate persoanele aflate în cele două autoturisme s-au autoevacuat. Un bărbat în vârstă de 63 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD și ulterior transportat la UPU Piatra-Neamț. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier”, anunță ISU Neamț. Urmează ca polițiștii rutieri să stabilească cauzele și condițiile în care a avut loc accidentul.

FOTO ISU Neamț

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Varianta Ocolitoare Bacău (A7) se închide temporar! Variantă  de ocolire pe DN 2

Direcția Regională Drumuri și Poduri (DRDP) Iași anunță închiderea...

Amenzi și controale în Neamț. Trufe negre de aproape 8000 de lei, confiscate de polițiști

Polițiștii nemțeni au intervenit la 100 de evenimente în...