Accident între o mașină și o căruță la Borlești. Un minor și o femeie au fost răniți

Accident între o mașină și o căruță la Borlești. Un minor și o femeie au fost rănițiDouă persoane, dintre care un adolescent de 14 ani, au fost rănite duminică seara, 21 septembrie, în urma unui accident petrecut pe în comuna Borlești.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, un șofer în vârstă de 77 de ani, aflat la volanul unui autoturism care circula dinspre Roznov spre Tazlău, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de o căruță aflată în fața sa și a intrat în coliziune cu aceasta.

„În urma evenimentului, atât conducătoarea atelajului hipo o femeie în vârstă de 69 de ani și un pasager din atelaj, în vârstă de 14 ani, au suferit leziuni și au fost transportați cu ambulanța la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au declarat reprezentanții IPJ Neamț.

Atât șoferul, cât și celălalt participant la trafic au fost verificați cu aparatul etilotest, fără a se constata prezența alcoolului.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.

Denisa POPA

Foto ilustrativă: arhivă

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...