Un accident în care a fost rănită o minoră în vârstă de 5 ani a avut loc în dimineața zilei de astăzi, 10 ianuarie, în localitatea Oglinzi. Incidentul, care a implicat un microbuz și un ansamblu format din autocamion și remorcă s-a petrecut în jurul orei 10:30.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, coliziunea s-a produs din cauza neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta de către conducătorului microbuzului, un bărbat de 56 ani din județul Suceava.
Conform informațiilor furnizate de ISU Neamț, în urma impactului, fetița de 5 ani din județul Bacău, pasageră în microbuz, a fost rănită. Ea a fost transportată cu un autoturism la o unitate spitalicească, înainte de sosirea echipajelor de intervenție.
La locul accidentului s-au deplasat echipaje ale Detașamentului de pompieri Târgu-Neamț, care au constatat că toate persoanele implicate erau deja evacuate din vehicule. Nicio altă persoană nu a necesitat asistență medicală la fața locului.
Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului.
Ambii șoferi au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Denisa POPA
Foto: ISU Neamț