Accident hipo cu urmări grave: doi morţi şi trei răniţi

accident caruta 02Două persoane au murit, iar alte trei au fost rănite, sâmbătă, 24 octombrie, în urma unui accident rutier în localitatea Pârjol (Bacău).

Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a rezultat că un tânar de 21 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DJ-156 A, pe direcţia de deplasare Balcani – Pârjol, a efectuat manevra de depăşire a unui autoturism și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un atelaj hipo, nesemnalizat, care circula din sens opus, după care s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma impactului, a rezultat decesul conducătorului auto şi a unei minore de 17 ani, pasageră în autoturism.

“Conducătorul atelajului hipo, precum și un tânăr de 19 ani și o minoră de 17 ani, pasageri în autoturism, au fost transportaţi la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, unde au primit îngrijiri medicale. Conducătorului atelajului hipo i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei după ce anterior a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă si vatamare corporala din culpă”, se menţionează în buletinul de presă al IPJ Bacău. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...