Actualizare: Vinovat de producerea accidentului este un șofer, din București, care a intrat în șoseaua națională fără să asigure prioritate unui autoturism condus de un tânăr din Bacău. „În timp ce un bărbat de 40 de ani, din București, conducea un autoturism pe DC 85, în localitatea Secuieni, la intersecția cu DN 2, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de un tânăr de 21de ani, din Bacău, cu care a intrat în coliziune. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto din București și a două femei de 22, respectiv 44 de ani, ambele din Bacău, pasagere în autoturismul condus de tânărul în cauză. Victimele au fost preluate și transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, potrivit IPJ Neamț.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
****Știre inițială***
O persoană a rămas blocată între fiarele mașinii și a fost rănită grav în urma unui accident produs în această dimineață, 7 noiembrie, la ora 10.
Două autoturisme s-au ciocnit pe șoseaua națională 2, la ieșirea din Roman spre Bacău. La locul accidentului au fost trimise mai multe echipaje de ambulanță, pompierii de descarcerare și polițiști.
Din impact, cele două autoturisme au ajuns în șanț. „În urma accidentului rutier produs între două autoturisme, a rezultat o victimă încarcerată. Pompierii au extras victima din autoturism, conștientă și cooperantă (conducătorul autoturismului). Aceasta a fost preluată de echipajul de la SAJ și transportată la CPU Roman. Alte două victime care au fost transportate de echipajul SMURD la CPU Roman”, a declarat lt. Irina Popa, ofițerul de presă al IU Neamț.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
Polițiștii urmează să stabilească în ce împrejurări s-a produs accidentul.
Vom reveni.
(C.I.)