Accident grav la Păstrăveni. Patru persoane rănite după impactul dintre un utilaj agricol și un autoturism

Un accident soldat cu patru persoane rănite s-a produs marți, 26 februarie, în jurul orei 16:00, în localitatea Păstrăveni. În coliziune au fost implicate un ansamblu agricol și un autoturism.

Accident grav la Păstrăveni. Patru persoane rănite după impactul dintre un utilaj agricol și un autoturism

Potrivit IPJ Neamț:

 „În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 63 de ani, din aceeași localitate, conducea un ansamblu de vehicule, compus dintr-un utilaj agricol și o semiremorcă, pe DJ 155I, în localitatea Păstrăveni, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de viraj la stânga și nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un tânăr de 21 de ani.

 În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului autoturismului și a 2 tineri de 23 și 25 de ani, pasageri în autoturism și a unui bărbat de 60 de ani, pasager în utilajul agricol.

 Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic rezultatele fiind negative.

 În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare din culpă”.

Accident grav la Păstrăveni. Patru persoane rănite după impactul dintre un utilaj agricol și un autoturism

Autor:

Popa Denisa
Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora