0:00

ACTUALIZARE Accident grav la Costișa: o măicuță a murit! Pasagera rănită este stareţa de la Mănăstirea Sihastru!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiACTUALIZARE 2: Cele două călugăriţe implicate în accidentul de la Costişa se ocupau cu organizarea hramului Mănăstirii Sihastru din Ploscuţeni, Vrancea, sărbătoare care ar trebui să aibă loc pe 29 iunie, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. „Maica stareţă era în dreapta, iar la volan se afla altă măicuţă – Cristina Matache”, ne-a declarat Ştefan Solomon, primarul de Ploscuţeni. „Au fost la o mănăstire din Neamţ să ceară sprijin, că le trebuia lemn pentru scenă şi alte materiale pentru organizarea hramului. Astăzi ar fi trebuit să meargă la Buzău dar, din păcate, s-a întâmplat accidentul. Tot ce-am aflat este că maica stareţă este rănită grav, are o mulţime de fracturi, dar avea şi leziuni interne şi a fost operată de urgenţă, ca să i se scoată splina. Eu am fost deja la mănăstire şi am aflat că aseară la ora 21 au plecat spre Neamţ, a fost un drum făcut din scurt, noaptea, probabil că oboseala a fost problema. Dumnezeu s-o ierte pe măicuţă!”.

ACTUALIZARE 1: La o primă evaluare, s-a stabilit că măicuța rănită, născută în Pomârla și cu domiciliul pe Ploscuțeni-Vrancea, avea fractură craniană, fractură de femur drept, două coaste rupte, fracturi cu deplasare la mâna dreaptă și fractură de ram ischio-pubian drept. Dată fiind starea sa gravă, este foarte posibil să fie transportată la un spital universitar pentru îngrijiri de specialitate.

ŞTIRE INIŢIALĂ: O călugăriță de 43 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut la Costișa, în noaptea de 2 spre 3 iunie, pe la ora 1. Femeia conducea un autoturism VW Touran, iar pe locul din dreapta-față era o altă măicuță, în vârstă de 38 de ani. Conducătoarea auto a adormit la volan din cauza oboselii, iar autoturismul, care se deplasa în direcția Piatra Neamț-Bacău, a intrat, în plin, într-un capăt de podeț și s-a răsturnat pe o parte. La locul accidentului, au plecat echipajul de descarcerare din cadrul ISU Neamț, echipajul SMURD, o ambulanță cu medic și poliția rutieră:

Intervenția noastră a fost îngreunată de faptul că mașina era pe o parte, iar ocupantele erau una peste cealaltă”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Femeia de la volan a fost descarcerată și declarată imediat decedată de către echipajul medical. Pasagera era conștientă, dar avea multiple leziuni și a fost transportată la spital”.

Articolul precedentRaketul din anturajul Mararilor, dat în urmărire internaţională
Articolul următor3.000 € prin metoda „Accidentul”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.