Accident de muncă la Forestar Tarcău

Șeful compartimentului Mentenanță al firmei Forestar SA Tarcău, în vârstă de 44 de ani, din Bicaz, s-a ales cu o leziune gravă la ochiul drept după ce, în timpul unei lucrări de montare a unui dispozitiv, a fost lovit în față de un arc. Incidentul s-a întâmplat miercuri, 17 septembrie, la ora 10.45, potrivit informării Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț. Reprezentanții instituției au precizat că firma la care este angajat bărbatul a anunțat accidentul la scurt timp după producerea acestuia.

„Accidentul s-a întâmplat în atelierul de mentenanță, în timpul reparării unui dispozitiv care era prins într-o menghină.  În momentul executării unei lucrări de montare, un arc s-a desprins și l-a lovit în zona facială pe muncitor”, a spus Elena-Petronela Iftime, consilier juridic al ITM Neamț. Omul a fost transportat la Spitalul Județean Neamț, iar de acolo, din cauza complicațiilor, medicii l-au transferat la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. (M. TEODOROF)

Autor:

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...