Accident cu victimă provocat de un șofer sub influența alcoolului: ce au stabilit judecătorii

Un tânăr de 21 de ani, din comuna Piatra Șoimului, care s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice și a provocat un accident cu victimă, a beneficiat de clemență și a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare, fără executare. El trebuie să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității și să respecte obligațiile impuse, altfel poate ajunge după gratii. „În temeiul art. 404 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 96 Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra faptului că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea credință, nu respectă măsurile de supraveghere, obligațiile stabilite sau dacă săvârșește o nouă infracțiune, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare”, conform instanței. Decizia Judecătoriei Piatra Neamț nu este definitivă.

Fapta a avut loc pe 16 octombrie 2023, la puțin timp după miezul nopții. Acuzatul a consumat băuturi alcoolice și a plecat la drum însoțit de un amic. În localitatea Luminiș a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat cu mașina într-un autoturism parcat, fiind proiectat în șanțul de beton. În urma impactului pasagerul a fost rănit. Polițiștii sosiți la locul accidentului l-au testat pe șofer, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Probele biologice au stabilit o alcoolemie de 2,2 g/l alcool pur în sânge, respectiv 1,84 după o oră.

În timpul procesului șoferul a recunoscut acuzațiile reținute în sarcina sa. În aceste condiții a fost judecat în procedură simplificată și a obținut beneficiul legii, reducerea pedepsei cu o treime pentru asumarea faptelor. De menționat este faptul că victima accidentului nu a dorit să formuleze plângere împotriva șoferului.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...