Accident cu patru victime pe DN2: unul din șoferi avea alcoolemie de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat

Actualizare: Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore.

Știre inițială: Un accident în care au fost rănite patru persoane a avut loc pe 31 august, pe DN2, în afara localității Tețcani. Apelul pentru ajutor, prin numărul unic de urgență 112 a fost înregistrat în dispecerat în jurul orei 19:00. „În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 38 ani, din Roman, conducea un autoturism pe DN2, în afara localității Tețcani, sensul de mers către Roman, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de un autoturism ce se deplasa în fața sa pe același sens, intrând în coliziune cu aceasta”, anunță IPJ Neamț.

Din impact a fost rănit primul dintre conducătorul auto și trei pasageri din ultimul autoturism, cu vârste de 53, 63, respectiv 66 de ani, toți din municipiul Roman. Șoferul care nu a păstrat distanța regulamentară a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal cu acuze de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

FOTO. Suceava. Două persoane au murit carbonizate în urma unui accident la Fântâna Mare

Actualizare: Polițiștii au stabilit identitatea victimelor care au murit...