masina accident scaled

Actualizare: Accidentul s-a produs din cauza neacordării de prioritate. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că vinovată este o femeie, de 37 de ani, din Mărgineni, care conducea autoturismul pe drumul județean Piatra Neamț – Mărgineni. „În momentul când a ajuns la intersecția cu DJ 156 Girov – Roznov, conducătoarea auto nu a acordat prioritate unui autoturism condus regulamentar de un bărbat, de 32 de ani, din Buhuși, de care s-a ciocnit. În urma impactului, patru persoane cu vârste cuprinse între 7 și 59 de ani au fost rănite. În cauză cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Fiica șoferiței, în vârstă de 18 ani, a suferit leziuni și a fost transportată la spital. Din cealaltă mașină, a fost rănită soția șoferului, de 30 de ani și fiica acestora de 7 ani și tatăl șoferului, în vârstă de 59 de ani, toți fiind duși la spital pentru îngrijiri.

****Știre inițială****

Patru persoane au fost rănite, între care un copil de 6 ani, după ce două mașini s-au ciocnit, în această seară, 19 iulie, la Izvoare (Dumbrava Roșie). Echipaje medicale de prim ajutor și de terapie intensivă au ajuns la locul accidentului, dar și un echipaj de descarcerare de la Detașamentul de Pompieri Piatra-Neamț. N-a fost niciuna dintre victime blocată între fiare, iar paramedicii le-au acordat primul ajutor.  „În urma accidentului rutier produs între două autoturisme, au rezultat patru victime, neîncarcerate (două fete de 18 ani și respectiv 7 ani, un bărbat de 59 ani și o femeie de 30 ani). Victimele au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la paramedicii ce încadrau ambulanțele SMURD, după care au fost transportate la spital”, a declarat slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț. Polițiștii au făcut cercetările la fața locului pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul.

(C.I.)

Articolul precedentCoronavirus: Neamț a coborât pe locul 11 ca incidență. Situația în județele regiunii Nord-Est
Articolul următorAccident la Traian: o motocicletă s-a izbit într-un autoturism