Abonamente pentru parcări la Piață

parcometru

Întreg centrul municipiului Roman a fost împânzit de afișe prin care cetățenii care parchează pe bd. Roman Mușat și în spatele Casei de Cultură să fie înștiințați despre obligativitatea de a plăti pentru locul de parcare. 12 parcometre au fost instalate în zona centrală și ele sunt doar pentru parcările inscripționate cu vopsea galbenă. Tichetul pentru o jumătate de oră sau pentru toată ziua se poate lua de la parcometru, în timp ce abonamentele se pot ridica de la Direcția Piețelor – sediul administrativ din Piața Centrală.

“Tichetul pentru jumătate de oră este de 50 de bani, iar pentru o zi întreagă este de 5 lei. Abonamentul pentru o lună costă 40 de lei. Atât abonamentul lunar, cât și tichetul de o zi îți permit să parchezi oriunde în zona parcărilor marcate ca fiind cu plată”, a precizat primarul Leoreanu. Poliția Locală este cea care se va ocupa de respectarea legislației, întâi prin avertizarea celor care, din diferite motive, nu plătesc prima oară, după care se va trece la aplicarea de sancțiuni.  (C. MATEI)

Autor:

Articolul precedent
Articolul următor

Ultima ora

FOTO. Bacău. O femeie de 50 de ani a suferit politraumatisme în urma unui accident de circulație

Un accident produs astăzi, 16 iunie, satul Bazga, comuna...

TIR înmatriculat în Neamț, cuprins de flăcări pe un drum din Vaslui

Un autotren înmatriculat în județul Neamț a fost cuprins...