pietricica turism
heidelbergcement

A XXXI-a ediţie a Festivalului de Teatru va avea loc în perioada 18 septembrie-2 octombrie, spectacolele urmând a se desfăşura nu doar la Piatra Neamţ, ci şi la Roman şi Târgu Neamţ.

“Tema acestei ediții este «SUCCES!», o invitație la meditație, în cheie critică și ironică, asupra poveștilor de și despre succes ale societății de astăzi și din trecutul recent. Ne dorim ca festivalul să fie un punct de întâlnire pentru generații diferite de artiști și de spectatori, pentru oameni de teatru din diverse părți ale Europei, pentru experiențe și perspective provocatoare atât pentru teatru, cât și pentru alte arte (film, muzică, dans, arte vizuale). Așa cum v-am obișnuit, din selecția festivalului fac parte spectacole de dramaturgie contemporană care pun în discuție subiecte de interes pentru societatea de azi, teatru documentar, spectacole realizate de tineri creatori (semnate de regizori sub 30 de ani), proiecte artistice cu componentă educațională (ateliere dedicate spectatorilor de toate vârstele, spectacole ale profesioniștilor în colaborare cu adolescenții), spectacole pentru public tânăr și foarte tânăr”, precizează organizatorii.

Vor fi 29 de spectacole, 4 concerte, 5 ateliere, 4 lansări de publicații, două proiecții de film documentar şi 24 de sesiuni de discuții cu publicul. Sunt invitaţi participanţi din 7 țări şi va fi şi un juriu de liceeni, ca şi la ediţia de anul trecut. De asemenea, Teatrul Tineretului propune, în cadrul festivalului, premiera spectacolului “FRONTAL”, adaptare foarte liberă după “Povestea unui om leneș”, de Ion Creangă, text și regie Gianina Cărbunariu.

“Și anul acesta, accentul cade pe evenimente interdisciplinare (spectacol de dans, concerte, proiecție de film, instalații performative), iar dimensiunea internațională se amplifică (cu șapte spectacole oferite de artiști și companii de teatru din Franța, Germania, Moldova, Polonia, Slovacia, Spania, Turcia)”, potrivit aceleaşi surse. Mai multe detalii despre festival AICI şi AICI. (M. CONSTANTINESCU)

aleho

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here