A treia tranșă de vaccin antigripal și ultima din cele solicitate, de 12.820 de doze, a ajuns la sediul Direcției de Sănătate Publică Neamț și va fi împărțită medicilor de familie. Până în prezent, de la Ministerul Sănătății s-au trimis în județ 42.730 de doze, exact atât cât au cerut medicii de familie prin DSP. „În acest sezon epidemic, până la data de 17 noiembrie au fost vaccinate antigripal 22.760 de persoane din grupele de risc aflate în evidența medicilor de familie din județul Neamț. Până acum s-au primit 42.730 doze de vaccin gripal, distribuit gratuit de Ministerul Sănătății”, informează DSP Neamț. Vaccinarea a început în perioada optimă, acum o lună de zile, astfel că până acum a fost înregistrat doar un caz. Este vorba de confirmarea bolii prin examen clinic la o femeie de 72 de ani, din Dobreni, care a fost internată în spital la începutul lunii octombrie.
În săptămâna precedentă au fost diagnoscticați cu infecții respiratorii 1.969 de nemțeni, dintre care doar 29 cu forme mai grave de boală au fost internați, față de 2.017 bolnavi în săptămâna anterioară. Cazurile de pneumonie au fost în ușoară creștere, cu 381 de persoane diagnosticate (față de 371 în săptămâna precedentă), cei mai mulți fiind copii în vârstă de până la 4 ani și vârstnici de peste 65 de ani, dintre care 83 mai gravi au rămas internați. (C.I.)