O femeie în vârstă de 68 de ani a fost salvată de echipajele de urgență după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc din municipiul Vaslui. Incidentul a avut loc în dimineața de 29 martie, iar pompierii vasluieni au intervenit cu o ambulanță SMURD tip C1, destinată terapiei intensive mobile.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Vaslui: „La sosirea echipajului SMURD persoana în cauză prezenta multiple traumatisme și se afla în stare de inconștiență. Victima a primit îngrijiri medicale în ambulanța pentru terapie intensivă mobilă, a fost resuscitată timp de 20 de minute, i-a revenit pulsul și ulterior a fost intubată”.
Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgențe „Sfânta Chiriachi” din Vaslui pentru investigații și tratament suplimentar.
Autoritățile urmează să investigheze împrejurările exacte în care s-a produs acest accident.
Denisa POPA