A refuzat să sufle în etilotest

Marți noaptea, în jurul orei 23.30, polițiștii din Ion Creangă au oprit pentru control un tractor, la volanul căruia se afla Viorel B. (35 ani). Întrucât conducătorul auto duhnea a alcool, polițiștii i-au solicitat să-l testeze cu aparatul etilotest, pentru a i se stabili alcoolemia în aerul expirat.

Bărbatul a refuzat să sufle în „fiolă”, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Roman, pentru a i se recolta probe biologice. Și aici, istoria s-a repetat, Viorel B. refuzând să se supună. Pentru încăpățânarea sa, bărbatului i-a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei. (A.S.)

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...