– Ai luat atitudine ori de câte ori ai simţit că ceva nu este în regulă într-un domeniu sau altul, care nu întotdeauna ţi-au adus recunoştinţă sau măcar aprobare. Merită să faci astfel de sacrificii?
– E o chestiune de igienă să ai punct de vedere în orice situaţie care te implică, care te atinge. Sub Ceauşescu, mai toţi dintre noi numai am mârâit, sub următorii bazilei am fost mai tranşanţi. Ceea ce înseamnă că tot am învăţat ceva din istorie.
– Ce părere ai de premiile literare, cele care se acordă de Uniunea Scriitorilor sau de reviste? Consideri că ar trebui revizuit regulamentul de acordare a acestora sau nu? Nu crezi că sunt mult prea multe şi fără greutate (nici măcar materială)?
– Premiile sunt prea puţine şi prea inconsistente. Scriitorul e (s-ar părea!) un paria al unei societăţi conduse în general de barbari, de mediocrităţi agresive. Dacă vreun om cu minte şi cu carte se bagă în faţă, să ocupe vreo funcţie mai importantă, apar vocile care îl descurajează: ”lasă, tu ocupă-te de operă, lasă-i pe cei care se pricep să facă politică, administraţie”. Adică pe Gigi Becali, pe Vanghelie, pe alţi păturici şi nemurici. Iar aceştia fac pipi pe opera ta, pe sacrificul tău, pe principiile tale, pe himerele tale.
– Eşti înconjurat, la manifestările literare, de foarte mulţi tineri poeţi. Îi cunoşti, îi citeşti. Cum vezi viitorul poeziei româneşti?
– Poezia (citeşte şi cultura!) română e mai bună decât poporul român, de asta va trăi. Poporul român e acum în faza în care, printr-o ciudată operaţie greşită, şi-a prelungit stomacul până în creier, iar conştiinţa naţională a folosit-o la şters pantofii.
* „Ignoranţa nu se lasă cu una, cu două înfrîntă”
– Eşti un editor de cărţi şi reviste cunoscut în ţară. Nu crezi că este mult prea gratuit gestul de a munci, voluntar, pentru a scoate o revistă precum „Conta” (care a obţinut şi câteva premii în ţară) când tu poţi publica (şi o faci des) în oricare dintre revistele literare importante din România?
– Fiecare alpinist e cu drumul său, cu urcuşul său. Nu sunt prea multe reviste bune în România noastră, sunt însă prost citite. A face o revistă e similar cu a face o breşă într-un front al ignoranţei. Iar ignoranţa nu se lasă cu una, cu două înfrântă, trebuie să uzezi de toate mijloacele să o răpui.
– În ultimii ani ai călătorit mult. Ce consideri că îi trebuie unui pelerin ca să se întoarcă mai bogat acasă decât cu o mie de imagini în aparatul foto?
– Când călătoreşti, trebuie să fii exact în locul în care ai ajuns, nu trebuie să cari după tine lumea din care vii, ca pe un bagaj împovărător. Deşi e greu, cele mai multe călătorii sunt un fel de fugă de tine însuţi, ca să te descoperi (uneori îngrozit, alteori amuzat, alteori ca o fatalitate) acelaşi oriunde ajungi. Cele mai curajoase călătorii sunt cele ale pustnicului şi ale artistului, care, ascunşi în peşterile personale, ajung cu gândul până la o iluzie de capăt.
A consemnat Nicolae SAVA
