A doua zi de căutări a copilei înecate în Moldova, la Roman

Astăzi, 4 august, pompierii reiau căutările fetiței de 8 ani care s-a înecat în râul Moldova, la Roman, în seara de 2 august. Ieri, echipa de scafandri de la ISU Iași a venit în ajutorul pompierilor nemțeni, dar fiindcă apa avea debit și viteză mare, scafandri nu au folosit aparatele de respirat. Pompierii cu barca au răscolit fundul apei, care are adâncimi între jumătate de metru și până la 5 metri, au ajuns până la confluența cu Siretul și au extins căutările și pe râul Siret, în jur de 3 kilometri, dar fără succes. „Căutările continuă astăzi, fără scafandri. De dimineață, colegii de la Roman sunt din nou pe apă, cu o barcă”, a declarat slt. Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Copila era, vineri seara, împreună cu verișoara ei de 9 ani și mama acesteia, la scăldat, după ce au fost la bâlci. Un pescar a salvat-o pe cea mare, dar fetița de 8 ani n-a avut nici o șansă în curenții Moldovei. Un trecător a sunat la 112 și a cerut ajutorul, în jurul orei 19. Pompierii romașcani au căutat trupul fetiței în acea seară până la ora 22.30 și a doua zi au fost reluate căutările și cu scafandrii. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...