O tânără din Paşcani a fost păcălită cu o sumă importantă de bani, iar acum speră ca poliţia să-i rezolve problema.
Ea a achitat 1.100 de lei unei persoane care i-a promis un premiu de 100.000 de lei de la o firmă de telefonie mobilă.
A fost evident o păcăleală care a costat destul de scump.
“În data de 24.09.2015 Poliţia municipiului Paşcani a fost sesizată de o tânără de 22 ani, din localitate, că în ziua de 22.09.2015, în jurul orei 11.30, a fost sunată pe telefon de o persoană care a pretins că este angajată a unei firme de telefonie mobilă, care a anunțat-o că, în urma unei tombole, a câștigat un premiu de 100.000 lei. Pentru a intra însă în posesia premiului victimei i s-a solicitat să depună suma de 1100 lei într-un cont bancar, lucru pe care aceasta l-a facut. După efectuarea tranzacţiei partea vatamată a fost îndrumată să aştepte în faţa sediului unei bănci, unde urma să vină un curier să îi aducă premiul. Acest lucru nu s-a întâmplat, realizând că a fost victima unei înșelăciuni”, se precizează în comunicatul de presă al Poliţiei Iaşi.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune. (ZCH NEWS)