Cine va evalua persoanele adulte cu handicap în Neamț?

dgaspc 03Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap se reorganizează. În acest sens, documentele necesare pentru ca aleşii judeţului să decidă în cunoştinţă de cauză au fost deja pregătite pentru şedinţa din data de 14 august. Conform acestora, preşedinte al comisiei va fi medicul Eugen-Leonard Chiriţescu.

“Se reorganizează Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Neamţ în următoarea componenţă: Preşedinte – Eugen-Leonard Chiriţescu, medic specialist medicină de familie; Membri: Carmen Dumitreasa, medic specialist medicină de familie, reprezentant al Direcţiei de Sănătate Publică Neamt; Daniel Humă, reprezentant desemnat de organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi în beneficial persoanelor cu handicap; Manuela Linu, psiholog; Eugen-Daniel Manea, asistent social”, se precizează în proiectul de hotărâre.

“Începând cu data de 1 iulie 2015, medicul de specialitate medicină de familie, absolvent de cursuri de management în domeniul socio-medical, ce face parte din structura de personal a Directiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ şi care, potrivit prevederilor legale, urmează să îndeplinească şi funcţia de preşedinte al Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Neamţ este domnul Eugen-Leonard Chiriţescu”, se menţioenază în expunerea de motive, semnată de preşedintele CJ Neamţ, Constantin Iacoban. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora