A încercat butelia cu chibritul. Şi scăpa gaz!

butelie-aragaz-Deşi aflat la o vârstă la care ar trebui să stăpânească „managementul riscurilor” cel puţin în propria-i gospodărie, un bărbat trecut de 60 de ani, din Ruseni, Borleşti, a încercat butelia de aragaz, pe care tocmai o schimbase, cu chibritul. Şi scăpa gaz!

Pompierii au fost anunţaţi despre izbucnirea incendiului în dimineaţa de 9 iulie, la ora 8,33 şi s-au dus la locul intervenţiei odată cu Serviciul Voluntar Roznov.

„Forţele au localizat şi stins în scurt timp incendiul, în urma căruia au ars o masă, un scaun şi materiale plastice din interiorul bucătăriei”, a precizat slt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

* Recomandările pompierilor pentru gospodarii care folosesc butelii:

  • Verificaţi sigiliile, la cumpărarea buteliilor!
  • Verificaţi dacă există scăpări de gaze, folosind apă şi săpun. Folosirea flăcării poate duce la explozii!
  • Aprindeţi aragazul numai în ordinea flacără şi apoi gaz (principiul GAZ PE FOC)!
  • Nu amplasaţi butelia în apropierea surselor de încălzire!
  • Nu folosiţi sârme pentru racordarea furtunului la butelie sau aragaz, ci numai colierele care au această destinaţie!
  • Nu transferaţi gazul dintr-o butelie în alta, decât în centre specializate pentru această operaţiune!
  • Atunci când simţiţi miros de gaz, opriţi alimentarea cu gaz, aerisiţi încăperea, fără a aprinde becul, şi anunţaţi o echipă specializată pentru verificare şi remediere, dacă este cazul!

C. MIRCEA

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. La vânătoare de relicve din cel de-al Doilea Război Mondial

În ultimele două zile, echipajele pirotehnice din cadrul Inspectoratului...

FOTO Suceava Tranzitul pelerinilor către Ucraina, prin județul Suceava, de Anul Nou Evreiesc

Județul Suceava s-a aflat, în perioada 7–11 septembrie 2026,...