IAŞI: DNA continuă „săpăturile” la Primărie

primaria iasiViceprimarul municipiului Iași Mihai Chirica a declarat, miercuri, 20 mai, într-o conferință de presă, că marți, la sediul Primăriei, au fost procurorii anticorupție, care au solicitat documente privind Sistemul Managementului Integrat al Traficului, un proiect derulat cu fonduri europene, relatează Agerpres. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) București au făcut astfel verificări la Primăria din Iași, într-un dosar privind aplicarea unui proiect derulat cu fonduri europene.

„Au cerut doar date. Au stat la camera 23 și au cerut doar date, contracte privind achiziția publică. Toată echipa de management a pus la dispoziția anchetatorilor ce le-a fost solicitat”, a spus viceprimarul.

Conform acestuia, procurorii anticorupție au xerocopiat documentele. Ancheta procurorilor anticorupție, susține acesta, nu pune în pericol finalizarea proiectului european.

„Proiectul nu e pus în pericol. Probabil cauzele sunt altele. Proiectul e în fază de finalizare. În toamnă trebuie dat în funcțiune. Orice document solicitat este pus la dispoziția anchetatorilor. Așa e normal să se întâmple”, a mai explicat Mihai Chirica.

Proiectul „Sistem de management de trafic în municipiul Iași” a fost inițiat ca urmare a necesității îmbunătățirii condițiilor de circulație în polul de creștere Iași și se încadrează în categoria de proiecte care pot fi finanțate prin Programul Operațional Regional (POR) 2007-2013 Axa prioritară 1 – „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere”. Prin realizarea acestuia, municipalitatea dorește să fluidizeze traficul rutier și pietonal, precum și să reducă numărul de accidente și ambuteiaje, dar și să scadă poluarea datorată staționării prelungite a vehiculelor la traversarea intersecțiilor.

Proiectul Primăriei Municipiului Iași are o valoare totală de 91.182.309 lei, partea de cofinanțare a municipalității fiind de 1.471.356 lei și având o perioadă de implementare cuprinsă între data semnării contractului de finanțare și data finalizării ultimei activități de proiect de 31 luni, din care durata de realizare a lucrărilor de construire/intervenție este de 24 luni. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Video. Botoșani. „Blue Guardians” intervin la un jaf bancar!

"În urma unui jaf asupra unei unități bancare, comis...

Foto. Iași. Un autoturism a ars ca o torță în municipiul Iași

Un scurtcircuit electric produs de la un conductor defect,...

Când se achită pensiile în luna iunie

Pensiile vin cu o zi mai târziu în luna...