Un copil de 14 ani a furat maşina mătuşii şi-a făcut accident

politie masinaUn băiat de 14 ani din Roman va fi subiect de anchetă pentru Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ, după o ispravă pe care a “comis-o” în noaptea de 16 mai. Adolescentul a furat maşina mătuşii sale şi a plecat la plimbare prin oraş. N-a avut, însă, carieră lungă într-ale şofatului fără permis şi, pe strada Bogdan Dragoş a intrat într-un alt autoturism. Poliţiştii au fost anunţaţi despre accident, la ora 3 noaptea, şi când s-au dus la faţa locului au avut parte de surpriza de a vedea un copil, speriat dar teafăr. Nimeni nu a fost rănit, însă ambele maşini au fost avariate. Băiatului i s-a întocmit dosar penal pe loc, dar poliţiştii au sesizat Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamţ, iar cercetările au fost continuate în prezenţa reprezentantul instituţiei.

Tot în acest week-end, poliţiştii rutieri au depistat un tânăr de 26 de ani din Roznov, care conducea un autoturism pe strada Libertăţii, deşi avea permisul anulat. În plus, “şoferul” era beat, aşa că va fi cercetat pentru două acuzaţii. Tot pentru două capete de acuzare va fi anchetat şi un bărbat de 44 de ani din Horia, care a fost oprit în trafic şi şi-a declinat o identitate falsă. A fost condus la poliţie, s-a stabilit cine este şi că nu a avut în viaţa lui permis de conducere.

  1. MIRCEA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora