NEAMŢ: S-a deschis sezonul la spargeri de maşini!

hot masini 02Creşterea numărului spargerilor de autoturisme din zona Târgu- Neamţ a determinat poliţiştii de proximitate să înceapă o campanie preventivă pentru a preveni acest tip de infracţiuni. Campania este cu atât mai utilă cu cât în parcările mănăstirilor din zonă au acţionat adevărate bande organizate de spărgători, care lăsau turiştii fără bunurile din maşini.

„Şi în primele trei luni ale anului în curs, în oraşul Târgu Neamț s-au înregistrat mai multe infracțiuni de furturi din autoturisme, fapt datorat bunurilor lăsate la vedere în interiorul vehiculului, care au atras interesul infractorilor”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

„Bunuri ca stații radio, radiocasetofoane, genți, bani, telefoane mobile sau alte lucruri de valoare, au fost sustrase de persoanele care și-au făcut un obicei în a profita de indiferența cetățenilor care nu-și protejează bunurile”.

Poliţiştii au organizat patrulări în timpul nopţii prin parcările din oraş şi au lăsat flayere cu recomandări preventive, în special pe parbrizele maşinilor în care au observat diverse obiecte lăsate la vedere.

Pentru a preveni spargerile de maşini, proprietarii ar trebui să nu le parcheze în locuri izolate sau neiluminate; să le încuie chiar dacă nu lipsesc decât câteva minute; să nu lase la vedere lucruri tentante pentru hoţi; să nu păstreze actele în torpedo şi să-şi doteze autoturismele cu sisteme de alarmă sau cu sisteme de blocare a axului volanului.

Ca o măsură în plus, care este utilă după comiterea spargerii, inscripţionarea numărului de înmatriculare pe obiectele uşor demontabile (casetofoane, jenţi, baterii) poate ajuta la recuperarea acestora. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Accident la Horia – 2 copii au fost răniți.

Actualizare: Accidentul s-a petrecut pe E85 în localitatea Horia...

Video-Foto. Eroii din Vânători-Neamț, comemorați la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”

Astăzi, 21 mai, după slujba religioasă prilejuită de sărbătoarea...

Motociclist rănit într-un accident produs în Piatra Neamț

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a...