Piatra Neamț: Nu mai avem piață la cort

20150420_092507În această dimineață, 20 aprilie, a început demolarea cortului care a ținut „de cald” toată iarna pentru negustori. Cei care își vindeau marfa în cort s-au răspândit prin jurul pieței, fiecare pe unde a găsit loc. Expresia „a se muta ca țiganul cu cortul” a fost înțeleasă pe deplin de către comercianți, care acum se vor putea „bucura” de căldura primăverii în aer liber. Atât negustorii, cât și produsele. După ce procesul de demolare a cortului se va finaliza, locul va fi ocupat de vânzători de produse sezoniere.

Acea zonă a cortului va fi o mini-piață de sezon, în care vor avea acces, în primul rând, producătorii agricoli. Preconizăm că se vor vinde răsaduri, verdeață, flori, pomi și alte produse specifice sezonului de primăvară. Pentru ceilalți care și-au desfășurat activitatea în cort, se va organiza în interiorul spațiului acoperit din fosta piață loc de desfacere. Pentru o perioadă de minim 3 luni de zile nu vor fi deranjați deloc”, a declarat Ioan Fiterău, directorul CMI Urban.

20150420_092457

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cod galben de ploi consistente în Regiunea Nord-Est

Meteorologii au revizuit prognoza și au emis o nouă...

Neamț. Final de festival la „Vacanțe Muzicale”: după Holograf, scena de la Curtea Domnească revine Operei Naționale Române Iași

Cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale” se încheie vineri, 11 iulie, la Piatra-Neamț, cu spectacolul „Opera Crossover”, susținut de Orchestra Operei Naționale Române Iași. Concertul va avea loc pe Platoul Curții Domnești, de la ora 21:00

Suceava. Accident în municipiul Fălticeni – un șofer a rămas încarcerat

Un accident de circulație în urma căruia un bărbat...

FOTO. Trupa Holograf face spectacol la Piatra Neamț

Sute de nemțeni s-au adunat în această seară, 10...