NEAMŢ: DSV-ul, veterinarii şi mielul

mieiDSVSA Neamț recomandă cetățenilor să achiziționeze carne de miel și alte produse alimentare numai din locuri autorizate sau înregistrate sanitar veterinar precum și din spații avizate sanitar veterinar care vor fi supravegheate de medici veterinari, care vor aplica marca de sănătate.

Sacrificarea mieilor în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, trebuie să se facă cu respectarea legislației sanitare veterinare. Starea de sănătate a mieilor și faptul că provin din exploatații unde nu evoluează boli infecto-contagioase, trebuie certificată de către medicul veterinar. Animalele supuse sacrificării vor fi însoţite de certificatul de sănătate şi formularul de mişcare emise de către medicul veterinar, transportul spre locul de sacrificare se va face numai cu mijloace autorizate sau înregistrate sanitar veterinar. Toate punctele de sacrificare avizate în pieţe şi târguri vor dispune de spaţii separate special amenajate pentru cazarea animalelor, cu posibilitatea de adapare şi furajare a acestora. Carnea şi organele de miel sunt admise pentru consumul public numai dacă sunt însoţite de un certificat de sănătate publică veterinară şi poartă marca de sănătate.

Marcarea cărnii de miel, rezultată în urma sacrificărilor în spatiile amenajate temporar, se realizează cu o marcă de sănătate de formă rotundă. Carnea de miel obţinută în unităţi supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, autorizate pentru schimburi intracomunitare se realizează cu o marcă de sănătate de formă ovală şi va fi însoţită de certificatele de sănătate publică veterinară pentru carne proaspătă şi organe eliberate de către medicul veterinar oficial care asigură supravegherea sanitară veterinară a unităţii respective. Sacrificarea animalelor în alte locuri decât cele autorizate sanitar veterinar sau în absenţa supravegherii sanitare veterinare, constituie abatere de la lege şi va fi sancţionată conform legii. Medicii veterinari oficiali care asigură supravegherea sanitară veterinară a pieţelor agroalimentare în care producătorii particulari expun spre vânzare produse sau alimente de origine animală, vor interzice comercializarea produselor care nu sunt însoţite de documente care să ateste provienenţa acestora şi a alimentelor care în urma controlului sanitar veterinar au fost declarate necorespunzătoare.

Este interzisă comercializarea produselor şi alimentelor de origine animală în spaţii improvizate, nesupuse controlului sanitar veterinar, sau în sistem de vânzare stradal, în care nu este asigurată o temperatură şi o stare de igienă corespunzătoare.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Protest al medicilor legiști – activitate întreruptă pentru 2 ore

Seria protestelor declanșate de angajații din sectorul public continuă. După grefieri, finanțiști, profesori și angajați din Sanitas vine rândul medicilor legiști să arate nemulțumirile. Aceștia vor organiza proteste în toată țara joi, 11 iunie, împotriva a ceea ce ei numesc „subfinanțarea cronică a sistemului”

VIDEO. Neamț. Doi minori acuzați că au furat un laptop și 2 tablete dintr-un cămin cultural

Un nou caz trage semnale de alarmă privind infracționalitatea...

Operațiunea Jupiter – ziua 3: peste 400 de percheziții, prejudicii estimate la peste 100 de milioane de lei

Continuă acțiunile în cadrul operațiunii Jupiter, care au început...

Protest al medicilor legiști – activitate întreruptă pentru 2 ore

Seria protestelor declanșate de angajații din sectorul public continuă. După grefieri, finanțiști, profesori și angajați din Sanitas vine rândul medicilor legiști să arate nemulțumirile. Aceștia vor organiza proteste în toată țara joi, 11 iunie, împotriva a ceea ce ei numesc „subfinanțarea cronică a sistemului”

Grefierii suspendă protestele dar pregătesc greva generală

Personalul auxiliar de specialitate din instanțele și parchetele din...