NEAMŢ: Braconierii au „comis-o” din nou

braconaj piscicolDeşi exact acum o săptămână, paznicii de vânătoare de la Asociaţia „Lupul cenuşiu” au predat poliţiştilor 9 plase montate în lacul de acumulare, în zona Răpciuniţa, din comuna Ceahlău, braconierii nu s-au descurajat, mai ales că mai sunt doar câteva zile până la Buna Vestire şi acum au ocazia să facă un ban „cinstit”. În noaptea de 16 spre 17 martie, polițiștii, care au făcut o acţiune împreună cu reprezentanţii asociaţiei de vânătoare, au confiscat 6 plase monofilament, în lungime totală de 345 de metri, şi au recuperat 13 kg de pește, pe care l-au aruncat înapoi în apă.

„În cauză cercetările sunt continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament prevăzută și pedepsită de art. 64 din O.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Şeful pazei de la Asociaţia „Lupul cenuşiu” spune că, în fiecare an, la începutul primăverii se loveşte de aceeaşi problemă, iar în ultimul timp braconierii s-au organizat, fac „investiţii” şi cumpără plase rezistente şi de calitate, astfel că peştii nu au nicio şansă, mai ales că apa este tulbure şi nu văd „capcanele”. Iar piaţă de desfacere pentru peşte proaspăt şi ceva mai ioeftin decât la magazinele de profil este „gârlă”, începând cu sătenii din comună şi continuând cu cei din comunele învecinate, până la locuitorii din Harghita. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Primăria Piatra Neamț a premiat proiecte finaliste din cadrul Proiectului NextGeneration 2026

Programul NextGeneration inițiat de Primăria Piatra Neamț, un proiect...

Cristi Chivu a câștigat Cupa Italiei cu Inter și încheie sezonul cu două trofee

Cristi Chivu a câștigat Cupa Italiei cu Inter, 2-0...

Iași. ANAF – suspiciuni de fraudă de peste 13 milioane de lei în domeniul imobiliar

În urma unei acțiuni de control în domeniul imobiliar,...