NEAMŢ: Primele au mărit salariile la finalul lui 2014

lei 03Câştigul salarial mediu nominal brut realizat pe ansamblul economiei naţionale în luna decembrie 2014 a fost de 2.582 lei/salariat, cu 7,0% mai mare faţă de luna noiembrie 2014, iar cel net de 1.866 lei/salariat, în creştere cu 123 lei (+7,1%) faţă de luna noiembrie 2014.

În luna decembrie 2014, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat creşteri faţă de luna noiembrie 2014. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru sărbători), sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost influenţate în unele activităţi economice şi de disponibilizările de salariaţi cu câştiguri salariale mici.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea, şi în luna noiembrie, de premii ocazionale, sume din profitul net şi alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net sunt cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte).

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna noiembrie în sănătate şi asistenţă socială (+1,6%), respectiv în administraţia publică (+0,3%). În învăţământ, câştigul salarial mediu net a înregistrat o scădere (-2,2%), fiind influenţat de reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, ca urmare a începerii vacanţei şcolare.

Indicele câştigului salarial real pentru luna decembrie 2014, calculat ca raport între indicele câştigului salarial mediu nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 107,2% faţă de luna noiembrie 2014 şi de 105,1% faţă de luna decembrie 2013.

În judeţul Neamţ, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.810 lei/salariat, iar cel net de 1.311 lei/salariat, fiind cu 6,1% mai mare faţă de câştigul salarial mediu nominal net realizat în luna noiembrie 2014.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Comunicat de presă. PNL Neamț: „Responsabilitate pentru România: Alegem dezvoltarea, nu criza!”

În urma ședințelor cu liderii filialelor județene PNL, cu...

Groapă adâncă de 10 metri descoperită pe un teren agricol din Dochia. Ce spun autoritățile

Actualizare: „Conform evaluării realizate de specialiștii ISU, gazele identificate...

Începe procesul unei grupări specializată în trafic de droguri

Procurorii DIICOT Neamț au finalizat urmărirea penală și au...

Amenzi de peste 130 000 lei după controalele „Safety Cash” înainte de Paște

Polițiștii din Neamț au aplicat zeci de sancțiuni și...

Botoșani. Percheziții la Ștefănești într-un dosar de evaziune și contrabandă

Polițiștiii din Botoșani au descins la locuințele unei persoane...