BACĂU: Loc de promenadă de-a lungul Bistriței

bacau hartaConsilierul local Ilie Bârzu propune înființarea în Bacău a unei zone de promenadă, dotate cu pistă pentru bicicliști, pe malul drept al Bistriței, până la Lacul Bacău II, anunță „Ziarul de Bacău”. Invitată să susțină ideea, Liliana Bârgu, președinta Uniunii Arhitecților, filiala locală, a explicat că zona ar urma să fie paralelă cu strada Ștefan cel Mare, de la lac până la Insula de Agrement. Conform consilierului Ilie Bîrzu, ideea s-ar putea transforma într-un proiect finanțat pe fonduri UE, până în 2020. Nu s-au precizat costurile și nici dacă există susținere în actualul Consiliu Local Bacău. Ilie Bîrzu și-a prezentat iei și raportul de activitate pe 2014, obligație legală ce le revine tuturor aleșilor. Astfel, conform raportului, anul trecut Bîrzu propus alocarea unor fonduri suplimentare echipei de fotbal Sport Club Bacău, numirea ca primar interimar a lui Vasile Tescaru șamd. Ca ales local, Ilie Bîrzu a susținut investiții ale municipalității în reabilitarea străzilor Mioriței, Calea Moinești, IL Caragiale, Milcov, în Spitalul Municipal etc. Niciuna nu e încă finalizată, e posibil să apară, peste un an, și în raportul de activitate pe 2015. Prezentarea ideii, aici: https://www.youtube.com/watch?v=x2E4koqE9u0

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora