NEAMŢ: ACHIM părăseşte FC Ceahlăul

ACHIM
ACHIM

Fostul căpitan al Ceahlăului, Vlad Achim, nu a acceptat diminuarea contractului şi nu a vrut să renunţe la pretenţiile financiare din sezonul trecut, bani obţinuţi în urma clasării echipei pe locul 9 în Liga I şi a depus cerere pentru a deveni jucător liber de contract. Achim a fost selecţionat în premieră în 2014 la echipa naţională, de Victor Piţurcă, pentru meciul României contra Greciei, apoi s-a operat la ligamente, în urme unei accidentări suferite în turul campionatului cu FC Braşov.

„Miercuri aştept decizia comisiei, sper să fie favorabilă. Aveam de primit restanţe de anul trecut pînă la 31 ianuarie şi nu am primit nici un leu. Erau bani pe care trebuia să-i iau şi din sezonul trecut în funcţie de numărul de meciuri. Aştept decizia şi imediat iau în calcul ofertele pe care le am. Nu vreau să dau acum nişte nume, dar e timp, mai ales că apoi mai e şi recursul. Mă simt foarte bine, nu mai am nici o problemă”, a confirmat mijlocaşul pietrenilor, care, în prezent se pregăteşte sub comanda lui Costel Enache.

Tot miercuri şi Andrei Marc aşteaptă decizia recursului la hotărârea comisiei LPF de a deveni jucător liber de contract. Ambii jucători sunt în vizorul celor de la Dinamo, pentru un eventual trenasfer, chiar dacă clubul din şoseaua Ştefan cel Mare nu a confirmat oficial interesul pentru ei. Celor doi, care vor părăsi în această iarnă Ceahlăul, li s-au alăturat Onciu, Mândruşcă şi Ţepeş, care şi-au reziliat pe cale amiabilă contractele, la începutul acestei săptămâni, dar şi Ichim şi Pavel, care nu mai fac parte din lot, de la sfârşitul lunii ianuarie. (Mihai STOIAN)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Rezultate finale la BAC 2026. 12 medii de 10.00 în regiunea de Nord Est

Rezultatele finale pentru sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat...

Festivalului Internațional Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț – final de poveste

Festivalul Internațional Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț s-a încheiat pe...

Suceava. Un tânăr motociclist și-a pierdut viața într-un accident rutier

Un motociclist în vârstă de 24 de ani, s-a...

O nouă metodă de înșelăciune – fraude online cu amenzi de circulație închipuite

Imaginația persoanelor rău intenționate nu are limite iar recent...