Fosta mare glorie a lui Dinamo București, Ion Nunweiller, a încetat din viață, în această dimineață, la vârsta de 79 de ani, a anunțat Ionel Culina, ofițerul de presă al „câinilor”. Ion Nunweiller (născut la Piatra Neamţ, pe 9 ianuarie 1936) a fost primul fotbalist român important care a jucat în străinătate. Fosta mare glorie dinamovistă a evoluat timp de două sezoane pentru Fenerbahce Istanbul, între 1968-1970. Ion este unul dintre cei șapte frați Nunweiller (Constantin, Dumitru, Lică, Victor, Radu și Eduard), toți fiind legați de Dinamo ca jucători sau ca angajați ai clubului alb-roșu. Frații Nunweiller sunt cei care au dat naștere poreclei „câinii roșii”. Ion Nunweiller va fi înmormântat joi, în jurul orei 13:00 în localitatea Albota, județul Argeș, informează site-ul oficial al clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare. În palmaresul său de antrenor, pe lângă trei titluri naţionale cu Dinamo București, se numără şi promovarea Ceahlăului în Divizia A, în 1993. Mai multe detalii, aici: http://mesagerulneamt.ro/2015/02/veste-trista-a-murit-antrenorul-care-a-promovat-ceahlaul-in-a/

Fotbalist născut la Piatra Neamţ, decedat în această dimineaţă
Autor:
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult


