BACĂU: Criza apei din cauza unei avarii

apa robinet 02O avarie de mari proporții a apărut sâmbătă după-amiază pe aducțiunea de la Valea Uzului, în zona pârâului Uz, la Dărmănești, astfel că majoritatea robinetelor din municipiul Bacău au secat. După cum a explicat directorul tehnic al Companiei Regionale de Apă, Petruș Rădulescu, probabil că un segment al magistralei cu diametrul de un metru a cedat la îmbinări.

“Conducta se afla îngropată la trei metri, dar apa a ieșit la suprafață și a inundat câteva terenuri agricole, fără să producă însă pagube. Din cauza acumulării de apă la suprafață, intervenția echipelor noastre este imposibilă în acest moment. Am început să golim de apă conducta, pe o lungime de 16 kilometri, iar duminică dimineață, când procedura va fi gata, vom interveni pentru reparații. Practic, furnizarea apei din sursa Valea Uzului a fost oprită, iar în funcțiune mai sunt acum sursele din zona orașului Bacău”, a declarat, sâmbătă seara, în jurul orelor 18, directorul tehnic Petruș Rădulescu.

Sursele de apă din Bacău nu au însă un debit care să acopere necesarul orașului, astfel ca apă va fi livrată cu porția, câteva ore dimineața și câteva ore după-amiaza, sau cu presiune redusă acolo unde va curge permanent. Directorul tehnic al CRAB a mai precizat ca lucrările de reparații se vor întinde după ziua de luni, fără să precizeze un termen de finalizare, dat fiind ca sâmbătă seara, la ora discuției, nici nu începuse intervenția. De menționat că aducțiunea de la Valea Uzului urma să fie oprită programat, în zilele de marți și miercuri, pentru lucrări pe care Administrația Bazinală “Siret” le avea de efectuat la instalațiile din preajma barajului Poiana Uzului. Programul a fost dat însă peste cap de acest incident neprevăzut. Alimentarea Bacăului este sistată aproape în totalitate şi duminică dimineaţă. După câteva ore de debit scăzut la robinete, băcăuanii au avut apă o oră, după care s-a întrerupt din nou. Contactat telefonic, viceprimarul Iulian Stoican a declarat că sâmbătă seară au început lucrările, s-au golit 16 km de conducte în zona afectată de garnitura distrusă, în apropierea unui râu. S-a săpat și acum s-a ajuns la conducte, în scurt timp se va ști cât durează reparațiile și când se va relua furnizarea apei.

„Cel mai probabil, luni apa se va furniza normal”, a preconizat Stoican.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Guvernul a aprobat prima de carieră didactică – 1.500 de lei pentru personalul din educație

În ultima ședință a guvernului sub conducerea lui Ilie...

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan a trecut

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan, inițiată de PSD...

Adolescent reținut după ce ar fi agresat un bărbat în parcarea unui magazin

Un adolescent în vârstă de 17 ani din Săbăoani...

Iași. Incendiul de la depozitul ecologic de deșeuri din Țuțora continuă. Intervin 46 de pompieri

Intervenția pompierilor la incendiul izbucnit pe 26 aprilie la...