BOTOȘANI: Incendiatori de mașini în 2012, judecați în 2015

judecatoria botosaniPrincipalii suspecţi în cazul incendierilor de maşini din primăvara lui 2012 au scăpat de sub controlul judiciar. Trimişi în judecată în urmă cu un an şi jumătate, Antonio Mănuca şi Mihai Mitoşeriu nu au fost condamnaţi încă, iar magistraţii Judecătoriei Botoşani, care judecă dosarul, au decis marţi ridicarea tuturor restricţiilor impuse în cazul celor doi. În schimb, instanţa nu a decis nimic în cazul celorlalţi suspecţi arestaţi în lipsă în dosar, respectiv Ioan Cristian Oloeriu şi Constantin Babu, care s-ar afla în Italia. Incendierile au avut loc în urmă cu aproape trei ani, mai exact în perioada 9-17 mai 2012, când „la cererea inculpatului Oloeriu Ioan Cristian, inculpatul Mănucă Antonio-Mihai, ajutat de inculpatul Barbu Constantin, a distrus prin incendiere un număr de 5 (cinci) autoturisme parcate în municipiul  Botoşani”, se menţionează în rechizitoriu.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Atenție șoferi: razie în trafic pe DN 2 – E85

Participanții la trafic trebuie să fie atenți pentru că...

Poliția Neamț a organizat un eveniment pentru copii în parcarea Shopping City Piatra Neamț

Parcarea Shopping City Piatra Neamț a fost gazda unui...

Vaslui. Accident cu victime multiple pe DN 24D

Un eveniment rutier soldat cu mai multe victime a...

Furtuna cauzează probleme în Onești: curți inundate și o mașină blocate pe stradă

În această după amiază, 6 iunie, furtuna a cauzat...

Atenție. Posibile întârzieri în accesarea serviciilor electronice ale Fiscului

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează că până la...

Atenție șoferi: razie în trafic pe DN 2 – E85

Participanții la trafic trebuie să fie atenți pentru că...

Vaslui. Accident cu victime multiple pe DN 24D

Un eveniment rutier soldat cu mai multe victime a...

Atenție. Posibile întârzieri în accesarea serviciilor electronice ale Fiscului

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează că până la...

Ploaia amână din nou „Tărâmul Copiilor” de la Piatra Neamț

Pentru a doua săptămână consecutiv, activitățile din cadrul evenimentului...

Botoșani. Suspiciuni de omor la Dorohoi

O descoperire macabră a avut loc în zorii zilei...