Pâncești – 10 ani de la reînființarea comunei

ziua comunei

În acest an, comuna Pâncești implinește un deceniu de când a fost reînființată comuna, prilej de mare sărbătoare.  Astfel că, pe data de 7 septembrie a.c., se va desfășura o mare manifestare – Ziua comunei, la care vor fi invitate oficialitățile județului, dar și primarii din zona estică, precum și toată suflarea comunei și a satelor din apropiere.

Primarul Constantin Augustin Holmanu ne-a informat că, ”De Ziua comunei, pe lângă programul artistic, locuitorii vor avea ocazia să paticipe la o triplă sărbătoare:  Ziua comunei, care trebuie să fie o tradiție în această comunitate, împlinirea a 10 ani de la reînființarea comunei, dar și împlinirea a 615 ani de atestare documentară a satului Pâncești. Comunitatea noastră este una dintre cele mai vechi din Moldova, iar locuitorii merită un moment aparte”.

C. NEGRU

Autor:

Ultima ora

FOTO. Proiectile din al doilea război mondial descoperite la Lețcani

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail...

Video. Botoșani. Simona Țurcanu, polițist la Rutieră, pleacă în cea de-a treia misiune în Franța!

Simona Țurcanu, polițistă din cadrul Biroului Rutier Botoșani, "confirmă,...

Operațiune RELEU a Poliției în Neamț, Bacău și alte 3 județe – radare în cascadă pe DN15

Continuă acțiunile întreprinse de forțele de ordine în week-end,...

Neamț. Accident pe DN15D. Un autoturism a ieșit de pe șosea, șoferul se află în spital!

Duminică, 19 aprilie 2026, în jurul orei 10:00, prin...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

FOTO. Proiectile din al doilea război mondial descoperite la Lețcani

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail...

Video. Botoșani. Simona Țurcanu, polițist la Rutieră, pleacă în cea de-a treia misiune în Franța!

Simona Țurcanu, polițistă din cadrul Biroului Rutier Botoșani, "confirmă,...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...