A urmări cazul și procesul celebru al lui Dan Voiculescu exclusiv din rațiuni profesionale amintește de „frumusețea” limbii ruse sau a muncii patriotice, ambele fiind de fapt impuse în alte timpuri. Din cauza deșănțatei campanii de victimizare, de zugrăvire ca peresecutat suprem, mogulul nu-și dă seama cât de bine a ajuns să semene într-o privință cu Băsescu. E ușor de bănuit care, doar a fost (re)evocată de curând în legătură cu președintele: și dacă are dreptate, are degeaba.
Pe urmă, declarațiile ferm-emoționante repetate de Felix, despre cum vrea el să fie judecat inclusiv pe ce-i prescris, sunt lesne de încadrat la lipsă de obraz și caracter. Prostirea pe față e firul călăuzitor al „capodoperelor” de ipocrizie și minciună calificată duse la extrem. Nu cumva același Voiculescu ba demisiona din Parlament, ba făcea rost de-un nou mandat, după care iar demisiona pentru a câștiga timp (exprimat în ani), pentru a-și schimba statutul public și a beneficia de alt „lanț” de instanțe de judecată? El este, nu altul.
Dacă era așa de brav și curat cum se pretinde, de ce s-a fofilat, de ce-a fentat? Indiscutabil, era dreptul lui, dar tocmai excesul de drept accentuează contradicția dintre declarații și fapte. Descalificarea sa și a susținătorilor necondiționați este certificată de încă o răzbunare a realității înconjurătoare. Când tu îți permiți cei mai scumpi avocați din țară, e aberant să cerșești simpatie din partea românului care nu are gologani de tren sau microbuz, măcar s-ajungă să se reprezinte singur la procesul unde-și apără palma de pământ cotropită de șmecheri și bandiți. Amărâtul n-a auzit de recuzări, de strămutări, de contestarea unei expertize. Iar dacă a auzit, oricum nu le-apucă. Astfel, telenovela se întoarce iremediabil împotriva vedetei, regizorului și producătorilor.
Cu ultimele eforturi, sub presiunea timpului, șarjele susținute de Voiculescu și ai săi au naufragiat în demersuri patetice. Era imposibil să fie convingători din moment ce simplele îndoieli anihilau emoția. Cu „vedetele” Mihai Gâdea și Mircea Badea ca vectori de presiune în sala de judecată e greu să convingi poporul și judecătorul. Cu fostul pastor Mihai Gâdea, la ceas de seară, amintind de spusele mult mai celebrului pastor și teolog antinazist Friedrich Gustav Emil Martin Niemöller au nimerit-o și mai prost. Vorbele acestuia circulă în mai multe versiuni și, da, sunt mișcătoare, reverberează în orice conștiință vie. Iată una dintre versiuni:
“La început naziştii au venit să-i ridice pe comunişti
Și eu nu am strigat în apărarea lor pentru că nu sunt comunist,
Apoi au venit după evrei,
Și eu nu am strigat pentru că nu sunt evreu.
Au venit apoi pentru sindicalişti şi catolici,
Și nici atunci nu am strigat pentru că nu sunt nici sindicalist și nici catolic.
Când au venit după mine,
Nu mai era nimeni în jurul meu să se ridice în apărarea mea”.
Important este finalul. Acesta supraviețuiește adevărului dureros: în tinerețe, înainte de a trece prin două lagăre de concentrare, Niemöller a fost un susținător al lui Adolf Hitler. Așa se-ntâmplă când te ia valul și uiți pe sub ce poale ai stat.
Viorel COSMA
