Acţiune preventivă sau inutilă a Consiliului Local Piatra Neamț?

valeriu andrita

Pe rolul Curții de Apel Bacău a fost înregistrat, pe 28 iulie, un dosar (506/32/2014), prin care Consiliul Local Piatra Neamț cheamă în judecată Agenția Națională de Intergritate. Practic, prin această acțiune se cere anularea raportului de evaluare întocmit de ANI în privința consilierului local Valeriu Andrița. Comunicatul ANI arată că începând cu data de 31 iulie 2012, întrucât, simultan cu funcția de consilier local, deține și funcția de reprezentant al Consiliului Local Piatra Neamț în cadrul Adunării Generale a Acționarilor S.C. PUBLISERV S.R.L. și S.C. LOCATIV SERV S.R.L., încălcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”. Greșeala ANI este evidentă, așa cum scriam deja la apariția comunicatului, ştiut fiind faptul că, în societățile consiliului local, consilierii locali sunt obligați prin lege să facă parte din AGA.

Motivarea acțiunii din partea Consiliului Local este foarte interesantă, ceva în sensul că acțiunea este una preventivă, în cazul în care ANI ar avea de gând să dea hotărâri pentru toți consilierii care sunt membrii AGA și am rămâne fără consilieri locali. Adică un fel de drob de sare administrativ, demn de povestea lui Creangă, al cărui titlu nu-l amintim din decență. Revenind la fondul problemei, falsa incompatibilitate a consilierului Andrița, am aflat de la acesta că a deschis și el acțiune împotriva deciziei ANI, dar și că a primit o altă hârtie de la instituția respectivă, unde i se spune că s-ar afla într-un conflict de interese. Concluzia care se impune ne aduce aminte de o celebră vorbă de succes: ”Trăim în Romănia…” (V. BĂLĂNESCU)

Autor:

Ultima ora

Certificatul de integritate comportamentală poate fi obținut și online

Începând cu 1 iulie românii pot solicita certificatul de...

Bacău. Suspect de furt, prins de un polițist aflat în timpul liber

Un tânăr de 29 de ani, din Bacău, care...

Botoșani. Un autoturism a luat foc în trafic – șoferul s-a salvat

Un vehicul a luat foc în trafic și a...

Rezultate finale la BAC 2026. 12 medii de 10.00 în regiunea de Nord Est

Rezultatele finale pentru sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat...

Festivalului Internațional Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț – final de poveste

Festivalul Internațional Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț s-a încheiat pe...