Traficant de droguri din Hangu, prins cu haşiş la oraş

captura canabis

Un tânăr, de 22 de ani, din Hangu, a fost prins, în ziua de 10 iulie, de către ofiţerii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ, când tocmai venise să vândă 120 de grame de rezină de canabis (haşiş) în Piatra Neamţ. Anchetatorii îl aveau în atenţie şi l-au “înhăţat” când punea la cale o tranzacţie, după care i-au făcut percheziţie acasă, unde au mai găsit 300 g de rezină şi un cântar electronic, folosit la stabilirea porţiilor. Silviu Daniel Bălan a fost reţinut, sub acuzaţiile de trafic de droguri de risc şi deţinere fără drept de droguri de risc în vederea consumului propriu, iar ieri a fost dus la Tribunalul Neamţ, cu propunerea de arestare preventivă.

Pe parcursul audierilor s-a răţoit la poliţişti, a invocat “discriminarea” şi “necunoaşterea realităţilor europene”, deşi el era cel care nu pricepea că dacă în Olanda – ţara de unde se aprovizionează – drogurile sunt legale, în România legea pedepseşte atât deţinerea, cât şi comerţul cu aceste substanţe. Până acum, anchetatorii au stabilit, cu certitudine, că Silviu Bălan avea clientelă formată nu doar în Piatra Neamţ, ci şi în comuna lui natală – semn că viitorul satului românesc nu sună bine. Mai mult, la poarta lui se adunau tineri din judeţele limitrofe, ca să cumpere haşiş la 50 de lei gramul – preţ pe care nu-l negocia cu nimeni. (C. MIRCEA)

Autor:

Articolul precedent
Articolul următor

Ultima ora

Incendiu în zona La Caiace din Piatra Neamț

În aceste momente forțe și mijloace de intervenție de...

Intrarea la muzee gratuită astăzi în Neamț, de Ziua Internațională a Muzeelor

Locuitorii județului Neamț și turiștii aflați în zonă au...

Noutăți pentru plata concediilor medicale – categorii exceptate de la neplata primei zile

Sunt noutăți în ce privește plata concediilor medicale, iar...

Persoană rănită, evacuată cu troliul de pe via ferrata Astragalus

Salvamontiștii din Neamț au intervenit duminică, 17 mai, în...