Poliţia din Piatra-Neamţ la început de veac XX

În Dare de samă despre administraţia comunei Piatra judeţul Neamţ, pe timpul de la unu ianuar până la 31 decembrie 1900, întocmită de primarul de atunci al urbei C. V. Andrieş, sunt unele date interesante despre poliţia acelor vremi. Astfel, conform amintitului document, oraşul este împărţit în trei dispărţiri, avînd în capul său un poliţai plătit de stat şi numai o diurnă din casa comunală; fiecare dispărţire are un comisar, sub-comisar clasa I şi un sub-comisar clasa II, plătiţi din casa comunei; fiecare comisar are şi un camerier; în personalul poliţiei se mai plăteşte de comună un comisar director şi un copist; un comisar plătit de comună mai este şi la gara Căii ferate.

Cât priveşte paza de zi şi de noapte a oraşului, aceasta era asigurată de un corp de serjenţi compus din: un şef, un ajutor şi 50 de soldaţi, toţi plătiţi de comună, atât salarele cât şi îmbrăcămintea, costînd în total acest serviciu anual pe comună 50.428 lei şi 70 bani. În încheiere se mai arată faptul că dacă resursele comunei ar permite ar fi nevoie de a se mai spori numărul serjenţilor, care este insuficient faţă de întinderea oraşului.

Tot astfel şi localurile comisiilor (sediul poliţiei din cele trei dispărţiri) sunt imperios cerute de a se face… ne având de cât nişte localuri închiriate ce nu corespund trebuinţei, – dacă comuna n-ar avea încă sarcini din împrumuturile din urmă şi dacă criza n-ar fi atât de simţită, ar fi necesar un împrumut din care să facă toate construcţiunile, de şcoală, comisii şi bariere ce încă nu sunt făcute. (Prof. Gheorghe RADU)

Autor:

Ultima ora

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...

Bacău. Două persoane au ajuns la spital după un accident între două mașini

Două persoane au fost rănite în urma unui accident...

Neamț. Accident la Adjudeni – polițiștii au găsit un adolescent la volan

Un accident de circulație soldat, din fericire, doar cu...

Neamț. Cultură ilegală de canabis la Dragomirești – anchetatorii au plecat cu 2,4 tone de plante

Actualizare. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț...

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...

Neamț. Accident la Adjudeni – polițiștii au găsit un adolescent la volan

Un accident de circulație soldat, din fericire, doar cu...

Neamț. Cultură ilegală de canabis la Dragomirești – anchetatorii au plecat cu 2,4 tone de plante

Actualizare. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț...

Știre actualizată. Atenționare cod galben de furtuni și vijelii în Moldova

Actualizare Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și pe...

Iași. Fals preot arestat pentru agresiune sexuală

Un bărbat de 50 de ani a fost arestat...