160 de maidanezi eutanasiaţi

160 de patrupede fără stăpân au fost eutanasiate la Piatra Neamț de la intrarea în vigoare a legii și normelor metodologice privind eutanasierea câinilor fără stăpân. Procesul continuă conform prevederilor legale, mai ales că, în cele două adăposturi din Piatra Neamț, mai sunt alți 160 de câini fără stăpân, iar din decembrie și până în prezent doar 12 maidanezi au fost adoptați.

”Câinii fără stăpân sunt capturați, sunt aduși în adăposturi, iar conform normelor în vigoare, dacă nu sunt adoptați sau revendicați sunt eutanasiați. La noi adopțiile merg foarte modest, nu prea sunt amatori. Câinii sunt strânși de pe străzi la sesizările locuitorilor sau sunt strânși din locurile publice – parcuri, curțile școlilor sau a grădinițelor, pentru că așa prevede legea – întâi se strâng din aceste zone, pentru a nu avea loc incidente neplăcute”, a declarat Tatiana Ciucanu, manager Salubritas Piatra Neamț. (I.C.)

Autor:

Ultima ora

Cazul uciderii polițistului Ciprian Verdeș – detalii șocante în motivarea arestării preventive

Magistrații din cadrul Tribunalului Neamț au făcut publică motivarea...

10 idei de outfituri de vară cu rochii albe

Vara simplifică garderoba. Vrei piese ușor de combinat, care arată bine în poze și rezistă la temperaturi ridicate. Rochiile albe rămân printre cele mai căutate opțiuni pentru outfituri de vară, pentru că le adaptezi rapid la orice plan: birou relaxat, vacanță, festival sau petrecere.