Parcare modernă la Spitalul Roman

spital roman

Din cele 11 firme înscrise la licitația pentru modernizarea parcării Spitalului Roman, câștigătoare a fost desemnată StarPrest, societate din Roman care are ca termen 3 luni pentru predarea obiectivului. Contractul se apropie de suma de 770.000 de lei, bani ce vor fi asigurați din veniturile unității. “Sperăm să fie gata până în primăvară, depinde și de vreme. Contractul nu prevede doar asfaltarea parcării, ci și intervenții în rețelele din subteran, inclusiv un sistem de gestionare a parcării, care va asigura ordinea în zonă”, a declarat Ovidiu Bojescu, city-manager al municipiului Roman. Noua parcarea va oferi 100 de locuri pentru autoturisme, cu circa 40 mai multe decât în acest moment. În zonă se vor amenaja și câteva spații verzi, vor fi montate bănci și se va asigura iluminatul. “La intrarea în parcare se vor monta două bariere, pentru fiecare sens de mers. Vom stabili în CA cât va fi taxa și cum se va plăti ea, având în vedere instalarea unui sistem automat de încasare a banilor”, a precizat Leonard Achiriloaei, director financiar contabil al unității. În acest moment, taxa este de 5 lei. Parcarea va putea fi utilizată atât de personalul medical, cât și de vizitatorii pacienților din spital. Amenajarea parcării este o condiție pe care unitatea trebuie să o îndeplinească în vederea acreditării. (C.M.)

Autor:

Ultima ora

VIDEO-FOTO. Defilare militară și ceremonie de Ziua Veteranilor de Război la Piatra Neamț

Ziua Veteranilor de Război a fost celebrată la Piatra...

Start pentru gradațiile de merit 2026: ce trebuie să conțină dosarul și calendarul evaluării

Profesorii care vor să obțină gradația de merit pentru...

VIDEO-FOTO. Ziua Veteranilor de Război la Piatra Neamț

Garnizoana Piatra Neamț a organizat o ceremonie militară dedicată...