Provocarea ”LicArt”

LicArt

Festivalul Naţional de Arte pentru Liceeni “LicArt”, cel mai mare concurs pentru elevii din România, organizat de Clubul ”Nouă ne pasă!” şi Ministerul Educaţiei, a ajuns la cea de a XIII-a ediţie. De la 1 octombrie au început înscrierile la LicArt pe situl www.licart.ro, la secţiunile Poezie şi Fotografie, cu 3 categorii: alb-negru, portret şi diverse. Participarea este gratuită, iar premiile sunt descrise de organizatori ca fiind „mult peste nivelul obişnuit al concursurilor româneşti”. Regulamentele sunt disponibile pe site-ul concursului. Lunar vor fi desemnaţi semifinaliştii fiecărei secţiuni. Nominalizaţii vor fi desemnaţi la final de juriile formate din personalităţi marcante ale domeniilor respective. Nominalizaţii vor fi invitaţi în Tabăra de Creaţie “LicArt” de vara viitoare. „Primele 10 licee cu cei mai mulţi elevi înscrişi la LicArt vor primi câte o diplomă care să ateste implicarea în efortul de deschidere a tinerilor nu doar spre cultură, ci şi spre ei înşişi, de sondare şi manifestare a talentului, de îndrumare a noilor generaţii către valori care, din ce în ce mai mult, dispar din societatea actuală”, mai precizează organizatorii. Vor fi oferite astfel de diplome şi acelor dascăli care i-au sprijinit pe câştigătorii LicArt. Concursul general se desfășoară pe parcursul a 6 luni: 1 octombrie 2013 – 31 martie 2014. (M.T.)

Autor:

Ultima ora

Certificatul de integritate comportamentală poate fi obținut și online

Începând cu 1 iulie românii pot solicita certificatul de...

Bacău. Suspect de furt, prins de un polițist aflat în timpul liber

Un tânăr de 29 de ani, din Bacău, care...

Botoșani. Un autoturism a luat foc în trafic – șoferul s-a salvat

Un vehicul a luat foc în trafic și a...

Rezultate finale la BAC 2026. 12 medii de 10.00 în regiunea de Nord Est

Rezultatele finale pentru sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat...