“O, nemărginită iubire de oameni a lui Dumnezeu. Din ceea ce nu era, ne-a făcut, iar căzând prin călcarea poruncii, ne-a ridicat şi ne-a dat ca al treilea dar, viaţa călugărească. Şi încă ne-a mai adăugat pocăinţa. Căci după ce greşim, nu se mânie pe noi, nici ne urăşte, ci ne primeşte cu sărutare şi cu bucurie, ca pe fiul prea desfrânat. Şi fiind amărâţi de diavolul, ne mângâie, alergând, ne îmbrăţişează, ostenind, ne ajută şi răniţi fiind, ne vindecă. Iar când suntem în primejdie de a cădea în adâncimea iadului, apucă mai înainte şi ne mântuieşte cu iubirea Sa de oameni. Fiecare cunoaşte în câte ispite, păcate şi morţi am căzut şi cum îndată am aflat pe Dumnezeu ca Mântuitor al scârbelor noastre. Că aşa păcătoşi cum suntem, se milostiveşte de sufletele noastre şi ne hrăneşte prea Bunul Dumnezeu şi trupeşte, cu rodurile pământului de peste an, şi sufleteşte, cu preacuratele lui taine. El ne chiverniseşte mai mult decât mama şi tatăl”. (Sfântul Teodor Studitul)
