“O, nemărginită iubire de oameni a lui Dumnezeu. Din ceea ce nu era, ne-a făcut, iar căzând prin călcarea poruncii, ne-a ridicat şi ne-a dat ca al treilea dar, viaţa călugărească. Şi încă ne-a mai adăugat pocăinţa. Căci după ce greşim, nu se mânie pe noi, nici ne urăşte, ci ne primeşte cu sărutare şi cu bucurie, ca pe fiul prea desfrânat. Şi fiind amărâţi de diavolul, ne mângâie, alergând, ne îmbrăţişează, ostenind, ne ajută şi răniţi fiind, ne vindecă. Iar când suntem în primejdie de a cădea în adâncimea iadului, apucă mai înainte şi ne mântuieşte cu iubirea Sa de oameni. Fiecare cunoaşte în câte ispite, păcate şi morţi am căzut şi cum îndată am aflat pe Dumnezeu ca Mântuitor al scârbelor noastre. Că aşa păcătoşi cum suntem, se milostiveşte de sufletele noastre şi ne hrăneşte prea Bunul Dumnezeu şi trupeşte, cu rodurile pământului de peste an, şi sufleteşte, cu preacuratele lui taine. El ne chiverniseşte mai mult decât mama şi tatăl”. (Sfântul Teodor Studitul)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult



