Ziua Internațională a Educației

elevi

Toate unitățile de învățământ din țară vor sărbători în 5 octombrie „Ziua Internațională a Educației”. Astfel, cu ocazia acestei zile, toate unitățile de învățământ  sunt obligate ca, până la 30 septembrie, să transmită către ISJ programul propriu de activități dedicate acestui eveniment. Chiar dacă ziua festivă cade într-o sâmbătă, 5 octombrie, programul poate suferi ușoare modificări. Reprezentații din Educație au lăsat la latitudinea fiecărei unități școlare posibilitatea de a sărbători mai devreme, în 4 octombrie. Potrivit comunicatului de presă remis de ISJ Neamț „în zilele de 4 și/sau 5 octombrie vor fi organizate activități educative extrașcolare și științifico-metodice cu elevii și cadrele didactice. În săptămâna 30 septembrie – 4 octombrie, tematica orelor de dirigenție va include teme și activități dedicate Zilei Internaționale a Educației.” La aceste activități vor fi invitați reprezentanți ai comunității locale, ai părinților și parteneri educaționali. (M.T.)

Autor:

Ultima ora

Minor rănit în parcarea unui magazin din Târgu Neamț

Un copil în vârstă de 10 ani a ajuns...

Botoșani Impact moto – autoturism la Corni. Doi răniți în UPU Botoșani

Doi răniți au ajuns la spital în urma unui...

Statistici sportive: de ce sunt tot mai importante

Sportul modern nu mai inseamna doar emotie si spectacol....

Eveniment de week-end la Căminul Cultural Nechit, Borlești / “Ia – dincolo de vitrină” – 20-21 iunie, sărbătoarea comunității!

Asociația “Cufărul Borleștiului”, în parteneriat cu Primăria comunei Borlești...