Acasă INFRACȚIONAL „JUPITER” 6 – Ziua cinci: 277 de percheziții domiciliare desfășurate simultan la...

„JUPITER” 6 – Ziua cinci: 277 de percheziții domiciliare desfășurate simultan la nivel național

„JUPITER” 6 – Ziua cinci: 277 de percheziții domiciliare desfășurate simultan la nivel național

Parchetul General continuă descinderile în cadrul Operațiunii „JUPITER”, iar pe 6 noiembrie au loc sute de percheziții în toată țara. „În cursul zilei de astăzi,  6 noiembrie 2026, în cadrul Operațiunii „JUPITER 6”, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, au loc simultan, la nivel național, 277 de percheziții domiciliare, fiind puse în executare 29 de mandate de aducere, în municipiul București și în mai multe județe din țară”, anunță Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Sunt 53 de acțiuni operative care vizează infracțiuni precum evaziunea fiscală, spălarea banilor, infracțiunile de mediu, delapidarea, abuzul în serviciu, frauda informatică, camăta, înșelăciunea, punerea în circulație a produselor contrafăcute, furtul calificat, tăinuirea, proxenetismul, amenințarea, tulburarea ordinii și liniștii publice, lovirea sau alte violențe, violarea de domiciliu, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și infracțiunile silvice. „În urma investigațiilor efectuate în dosarele penale vizate au fost identificate prejudicii totale de 25.254.806 lei”, mai arată sursa citată.

„JUPITER” 6 - Ziua cinci: 277 de percheziții domiciliare desfășurate simultan la nivel naționalSe fac investigații referitoare și la neplata obligațiilor fiscale și însușirea ilegală a unor sume de bani, precum și operațiuni suspectate de spălare a banilor, înșelăciune și fraudă informatică, prin care ar fi fost prejudiciate societăți comerciale, inclusiv prin plasarea unor comenzi fictive și solicitarea nejustificată a restituirii contravalorii unor produse. Cercetările vizează și comercializarea unor articole vestimentare și încălțăminte susceptibile a fi contrafăcute, prin intermediul platformelor de socializare, dar sunt cercetate și fapte la regimul armelor și munițiilor.

„Investigațiile vizează, de asemenea, fapte care aduc atingere mediului și patrimoniului natural, fiind cercetate activități ilegale de dezmembrare a autovehiculelor, abandonarea și incendierea deșeurilor, precum și transportul și comercializarea materialului lemnos fără proveniență legală. Totodată, sunt investigate tăieri ilegale și furturi de arbori, inclusiv prin utilizarea unor avize de însoțire a materialului lemnos care ar conține date nereale. Pe lângă aceste fapte, sunt desfășurate cercetări privind furturi de combustibil și acumulatori auto, racordări clandestine la rețeaua de energie electrică, activități de cămătărie și proxenetism, precum și infracțiuni de amenințare, violență și tulburarea ordinii și liniștii publice, în contextul unor conflicte între mai multe persoane”, mai spun anchetatorii,

Acțiunile operative presupun punerea în executare a unor mandate de aducere, ridicarea bunurilor și înscrisurilor relevante pentru cauzele instrumentate, audierea persoanelor vizate și administrarea probatoriului necesar soluționării dosarelor penale.         Activitățile desfășurate urmăresc identificarea tuturor persoanelor implicate, stabilirea participației și a răspunderii penale a fiecăreia, identificarea bunurilor și valorilor provenite din activități infracționale, precum și recuperarea prejudiciilor și prevenirea unor noi fapte de natură penală.

FOTO- VIDEO Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

(G. S.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here