Bacău. Percheziții și trei rețineri în zona Moinești. Polițiștii au retras și cinci permise

Trei tineri, cu vârste între 18 și 21 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii din Moinești, în urma unei acțiuni desfășurate pe 5 noiembrie, pentru prevenirea faptelor de violență, combaterea delictelor silvice și creșterea siguranței rutiere.

Cei trei, toți din comuna Ghimeș-Făget, sunt bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. După reținere, aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Bacău.

 

 

În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești și cu sprijinul luptătorilor pentru acțiuni speciale, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară.

Una dintre percheziții a vizat locuința unui bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Agăș, cercetat într-un dosar penal pentru amenințare, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și tulburarea ordinii și liniștii publice. În urma verificărilor, au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri, considerate importante pentru anchetă.

 

 

Pe linie rutieră, polițiștii au verificat peste 80 de autovehicule și au aplicat 52 de sancțiuni contravenționale, dintre care 50 pentru abateri la regimul circulației. De asemenea, au fost reținute cinci permise de conducere.

 

Bacău. Percheziții și trei rețineri în zona Moinești. Polițiștii au retras și cinci permise

 

Acțiunea a avut ca scop creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și prevenirea faptelor antisociale.

 

Foto: IPJ Bacău

Autor:

Popa Denisa
Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora