Un accident feroviar mortal a avut loc în dimineața de 3 noiembrie în localitatea Hălăucești. Evenimentul nedorit a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112, apelantul susținând că o persoană a fost acroșată de tren în localitatea menționată. La fața locului polițiștii au constatat că este vorba de un biciclist de 53 de ani care ar fi traversat șinele de care ferată deși semnalele acustice și luminoase în funcțiune, fiind surprins de trenul care circula pe ruta Suceava – Roman. Victima nu a mai putut fi salvată, fiind declarat decesul.
„Polițiștii Biroului Rutier Pașcani s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au stabilit faptul că trenul care se deplasa pe ruta Suceava – Roman ar fi surprins și accidentat mortal un bărbat, de 53 de ani, care se deplasa pe bicicletă și care s-ar fi angajat în traversarea căii ferate, prevăzută cu semnale acustice și luminoase în funcțiune, fără a se asigura”, anunță IPJ Iași. Urmează ca cercetările să stabilească cu exactitate condițiile în care a avut loc accidentul mortal.
FOTO ilustrativă


