Bacău. Accident în care au fost implicate 13 persoane – 5 au ajuns la spital

Un accident de circulație între un autoturism și un microbuz a avut loc pe 30 octombrie pe DN 12A, în satul Bogata din comuna Dofteana. Apelul pentru ajutor, prin numărul unic de urgență 112, a fost înregistrat în dispeceratul ISU Bacău în jurul orei 22:00. Au intervenit forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, respectiv o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, precum și trei echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.

Bacău. Accident în care au fost implicate 13 persoane – 5 au ajuns la spital

„În accident au fost implicate 13 persoane. Dintre acestea, cinci persoane au fost evaluate medical la fața locului și au primit îngrijirile necesare, ulterior fiind transportate la spital pentru investigații suplimentare. Acestea erau conștiente și cooperante la momentul evaluării medicale”, anunță ISU Bacău.

Totodată, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor la locul producerii accidentului. Urmează ca polițiștii rutieri să stabilească cauzele producerii evenimentului nedorit.

FOTO ISU Bacău

Autor:

Sofronia Gabi
Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora