Sunt resurse financiare pentru plata ajutorului în cazul seniorilor cu venituri reduse, iar ministrul Muncii a dat asigurări că sumele vor ajunge la timp la beneficiari. Petre Florin Manole susține că nu este nici un motiv de îngrijorare, banii fiind alocați de la începutul anului. „Banii sunt în buget încă de la începutul acestui an, când s-a votat legea bugetului, nu există nici un motiv de îngrijorare”, a subliniat ministrul Muncii, Petre Florin Manole.
Sunt eligibili pensionarii care au drepturi bănești sub 3.000 de lei, iar cea de-a doua tranșă se va achita în luna decembrie, simultan cu pensia. Beneficiarii vor primi între 300 și 500 de lei, în funcție de cuantumul pensiei:
-500 de lei dacă nivelul veniturilor lunare este de 1.500 lei;
-400 de lei dacă veniturile lunare sunt cuprinse între 1.501 și 2.000 de lei, inclusiv;
-300 de lei în cazul în care veniturile lunare sunt cuprinse între 2.001 lei și 3.000 de lei, inclusiv.
Pentru a primi acest ajutor titularii trebuie să obțină venituri lunare cuprinse între 1.500 și cel mult 3.000 de lei, iar măsura îi vizează și pe cei care beneficiază de pensie de urmaș dacă se încadrează în plafonul menționat. Petre Florin Manole a dat asigurări că la începutul anului viitor se va face și indexarea pensiilor, în condițiile în care în ultimii doi ani acest lucru nu s-a întâmplat din cauza măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare.


