Actualizare: La volanul autoturismului se afla un tânăr de 18 ani, din Târgu Neamț, care nu deținea permis de conducere.
Potrivit polițiștilor, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat frontal într-un capăt de pod. Atât acesta, cât și cei patru pasageri, cu vârste de 14, 18, 19 și 22 de ani, au fost răniți și transportați la o unitate medicală.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fara permis de conducere”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț.
Știre inițială: Cinci persoane, între 14 și 22 de ani, au fost transportate la spital în urma unui accident produs în satul Davideni, comuna Țibucani, după ce autoturismul în care se aflau a părăsit partea carosabilă și a ajuns în șanț.
Accidentul a fost anunțat la 112 la ora 04:03. La locul evenimentului au intervenit pompieri de la Detașamentul Târgu-Neamț, echipaje SAJ și SMURD, precum și polițiști.
Când au ajuns forțele de intervenție, toate cele cinci persoane erau ieșite din autoturism: trei tineri de 18, 19 și 22 de ani și două fete de 14 și 18 ani. Aceștia au fost asistați medical la fața locului, apoi duși la spital.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor. Poliția urmează să stabilească împrejurările producerii accidentului.


