Fără o rectificare bugetară până la începutul lunii noiembrie, serviciile de ambulanță și unitățile de primiri urgențe ar putea să nu-și mai poată îndeplini atribuțiile. Cseke Attila spune că ministerul nu mai are fonduri pe care să le redistribuie.
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, avertizează că funcționarea sistemului medical este în pericol dacă nu sunt alocate rapid fondurile necesare. „În două-trei săptămâni, fără o rectificare, funcționarea sistemului medical intră într-un palier de nefuncționare”, a declarat acesta, potrivit Antena 3 CNN.
Pentru cheltuielile finanțate de Ministerul Sănătății sunt necesare, potrivit ministrului, sume de aproape 800 de milioane de lei și de 227 de milioane de lei. Acestea ar trebui alocate până la începutul lunii noiembrie; în lipsa banilor, ambulanțele și unitățile de primiri urgențe (UPU) riscă să nu-și mai poată îndeplini atribuțiile.
Cseke a spus că ministerul a mutat în mod repetat fonduri pentru a acoperi cheltuieli urgente, inclusiv pentru spitalele din Floreasca și Târgu Mureș, dar că posibilitățile de redistribuire s-au epuizat. Potrivit acestuia, nici fondul de rezervă nu este o soluție, întrucât nu este vorba despre o situație neprevăzută.
Ministrul a precizat că luna octombrie este acoperită pentru programele mari de sănătate, în urma unor decizii luate anterior, însă este nevoie de o soluție pentru noiembrie și decembrie. Cu o lună în urmă, Ministerul Finanțelor a mutat 2,058 miliarde de lei din trimestrul IV în trimestrul III pentru plata unor servicii medicale, dispozitive și medicamente deja acordate sau eliberate. Măsura a redus presiunea imediată, dar nu a rezolvat problemele de finanțare pe termen lung.
Z.C.


